Violeta Alexandru s-a dezafiliat din grupul PNL: sare în barca lui Ludovic Orban

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 03-11-2021 13:28
Actualizat: 03-11-2021 13:33

Deputatul Violeta Alexandru și-a anunțat dezafilierea de la grupul PNL din Camera Deputaților și se alătură celor 16 parlamentari liberali care au trecut în tabăra Ludovic Orban.

„Mi-am depus acum câteva minute informarea cu privire la dezafilierea mea din grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaților. Am făcut acest gest pentru a atrage un semnal de alarmă vis-a-vis de situația în care se află azi PNL, în comparație cu ceea ce am fost acum câteva luni și am pierdut din orgoliu și din încăpățânarea de a nu e exercita rolul de principal partid de guvernământ. Mi se pare incredibil că PNL nu merge cu o propunere de candidat de premier. Mi se pare o palmă petru toți alegătorii noștri”, spune Violeta Alexandru.

Fostul ministru al Muncii în guvernul Orban îi critică pe liderii liberali pentru negoierile cu PSD.

„Mi se pare de neacceptat că ne ducem să stăm jos să discutăm cu PSD-ul pe care l-am hulit atâția ani, în frunte cu cel care acum e președintele PNL, Florin Cîțu, și care se lăuda că și-a făcut o întreagă campanie în spațiul public de adversar al PSD, iar acum se face că-și mai aduce aminte de ceea ce a spus. Prin urmare, mi se pare un haos la nivelul conducerii PNL. Se simte, din păcate, și în grupul deputaților PNL”, adaugă Alexandru.

Ea s-a alăturat altor 15 senatori și deputați care s-au dezafiliat de la grupul parlamentar al Partidului Național Liberal.