Un suspect de trafic de droguri din Satu Mare a fost prins în flagrant în timp ce încerca să vândă cannabis

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 03-11-2021 15:30

Un suspect de trafic de droguri din Satu Mare, prins în flagrant în timp ce încerca să comercializeze canabis, a fost reţinut pentru 24 de ore.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de DIICOT, bărbatul de 20 de ani a comercializat droguri de risc şi mare risc către consumatori din municipiul Satu Mare.

"La data de 02.11.2021, procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Satu Mare împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Satu Mare au efectuat o acţiune de prindere în flagrant a inculpatului, în timp ce acesta intenţiona să comercializeze aproximativ 40 de grame de cannabis, în schimbul sumei de 1.800 de lei", se precizează în comunicat.

Conform sursei citate, în urma unei percheziţii efectuate la domiciliul suspectului au fost ridicate alte 90 de grame de canabis, 15 timbre LSD, o instalaţie improvizată pentru culturi indoor şi fertilizatori.

Tânărul urmează să fie prezentat la Tribunalul Satu Mare, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Biroului Rutier Satu Mare, suportul de specialitate fiind asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.