Ministrul apărării şi alţi patru membri ai guvernului Ucrainei au fost eliberaţi din funcţie

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 03-11-2021 21:57

Ministrul apărării Andrii Taran şi alţi patru membri ai guvernului Ucrainei au fost eliberaţi din funcţie, în cadrul unei remanieri a executivului de la Kiev, informează miercuri dpa.

Parlamentul ucrainean a aprobat scrisorile de demisie a celor cinci miniştri.

Dintre cei 421 de membri ai legislativului de la Kiev, 341 au aprobat scrisoarea de demisie a lui Taran (66 de ani). Acesta era în funcţie din martie 2020.

Aceasta este a treia schimbare la conducerea Ministerului Apărării începând din 2019, când Volodimir Zelenski a devenit preşedinte al Ucrainei.

Portofoliul apărării va fi preluat joi de Oleksii Resnikov, până acum vicepremier responsabil pentru regiunile separatiste din estul ţării şi pentru peninsula Crimeea, anexată de Rusia în 2014.

De asemenea, au mai fost eliberaţi din funcţie încă doi vicepremieri şi ministrul mediului, Roman Abramovski.

Speculaţii despre o remaniere guvernamentală mai amplă la Kiev au circulat încă din vara acestui an. În luna iulie au fost numiţi noi lideri la nivelul forţelor armate şi al serviciilor secrete. În aceeaşi lună, ministrul de interne Arsen Avakov a părăsit executivul, potrivit Agerpres.ro.

Unii analişti sunt de părere că preşedintele Volodimir Zelenski se desparte rapid de membri ai guvernului despre care el consideră că sunt critici faţă de politicile sale, notează AFP.