CNSU a emis hotărârea referitoare la desfăşurarea cursurilor cu prezenţă fizică în unităţile de învăţământ preuniversitar

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 05-11-2021 12:51

CNSU a emis vineri hotărârea referitoare la desfăşurarea cursurilor cu prezenţă fizică în unităţile de învăţământ preuniversitar în cadrul cărora un procent de minimum 60 % din personal este vaccinat.

”Se propune ca, pentru adaptarea modalităţii de desfăşurare a cursurilor din cadrul unităţilor de învăţământ la contextul epidemiologic actual, Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii să modifice Ordinul comun nr. 5.338/2.015/01.11.2021 aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 cu modificările şi completările ulterioare, în sensul prevederii următoarelor scenarii:

Citește și: O NOTĂ SECRETĂ l-ar plasa pe șeful DALI din MAI într-o presupusă DELAPIDARE a unui hotel din vestul țării...

a) desfăşurarea cursurilor zilnice, cu prezenţă fizică, la nivelul tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar în cadrul cărora un procent de minimum 60 % din personal este vaccinat;

b) desfăşurarea cursurilor în regim online la nivelul tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar în cadrul cărora un procent mai mic de 60 % din personal este vaccinat; c) desfăşurarea cursurilor cu participarea fizică la nivelul tuturor unităţilor de învăţământ special indiferent de procentul de vaccinare al personalului”, a decis CNSU.

Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a anunţat deja că ordinul în acest sens este deja pregătit pentur semnare.