VIDEO VIOLENȚE masive la Atena: S-au bătut pompierii cu polițiștii, s-a dat cu gaze lacrimogene și tunuri cu apă

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 05-11-2021 22:04

Poliţia greacă a utilizat vineri gaze lacrimogene şi tunuri cu apă împotriva a aproximativ 2.000 de pompieri angajaţi sezonieri care protestau la Atena, informează dpa.

Pompierii, care cer locuri de muncă permanente, au încercat să blocheze bulevardul Kifissias din centrul capitalei Greciei, scrie agerpres.ro.

Manifestaţia a avut loc în faţa Ministerului pentru Protecţie Civilă şi Schimbări Climatice, potrivit televiziunii publice greceşti.

''În vară, atunci când erau incendii peste tot, ei ne-au numit eroi. Acum nu vor să ştie de noi'', a declarat unul dintre demonstranţi.

Aproximativ un sfert dintre toţi pompierii din Grecia sunt angajaţi sezonieri, în perioada 1 mai - 15 octombrie.

În timpul verii acestui an, incendiile devastatoare de vegetaţie au distrus zone extinse de păduri mai ales în zona Atenei şi pe insula Evia.

Potrivit cotidianului grec Kathimerini, poliţia a operat mai multe arestări, iar un pompier a fost rănit în timpul manifestaţiei.