Pavel Popescu, mesaj dur împotriva nevaccinaților: 'Discursurile acestor smintiți au fost promovate fără ca ei sau cei care i-au promovat să dea socoteală'

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 08-11-2021 10:47
Actualizat: 08-11-2021 09:06

Președintele PNL Sector 4, deputatul Pavel Popescu, susține că legea privind certificatul verde obligatoriu o să fie votată în Parlament. El le dă asigurări românilor că trăim într-o țară „europeană” și se arată siderat de mesajele unor persoane din spațiul public, precum George Simion sau Diana Șoșoacă.

„Simultan cu negocierea unei majorități stabile pentru România, prioritatea numărul 1 a săptămânii în curs este adoptarea legii certificatului verde în parlament, lege care va trece miercuri.

Uitându-ne la cei care stau în această seară în piață, instigați de aproape 2 ani de minți tulburate ca George Simion sau Șoșoacă, minți tulburate invitate constant într-un mod absolut iresponsabil în prime time la TV pentru propaganda morții (antivaccinistă), trebuie să înțelegem că o bună parte din cei 50.000 de români morți de COVID-19 (mame, tați, frați, surori, copii ai noștri) s-au prăpădit din cauza faptului că discursurile acestor smintiți au fost promovate fără ca ei sau cei care i-au promovat să dea socoteală cuiva. Suntem o țară europeană, membră NATO, o țară responsabilă! Vom trece legea!”, a spus Pavel Popescu, pe pagina sa de Facebook.

Proiectul privind certificatul verde urmează să fie votat la Camera Deputaților. La Senat nu a fost adoptat: legea avea nevoie de 69 de voturi și a întrunit doar 67 pentru.

Legea stipulează că certificatul atestă îndeplinirea uneia dintre următoarele condiţii:

  • trecerea a cel puţin 10 zile de la vaccinarea cu schema completă împotriva virusului SARS-CoV-2
  • trecerea prin boală şi încadrarea între a 15-a şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu acest virus
  • rezultatul negativ certificat al unui test RT-PCR (valabilitate 72 ore) sau antigen rapid (48 de ore).

Vezi și: Cum a picat certificatul verde în Senat: Doi senatori PNL au avut 'voturile de aur' dar s-au abținut. Alți 6 senatori PNL-USR au lipsit .