SURSE - Spitalul din Ploiești a fost verificat în februarie: conducerea a fost amendată

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 11-11-2021 07:33
Actualizat: 11-11-2021 08:28

Spitalul de Boli Infecțioase din Ploiești a fost verificat, în luna februarie a acestui an, iar conducerea spitalului a fost amendată cu suma de 10.000 de lei.

Surse medicale susțin că acest spital a fost verificat și în luna august a acestui an și s-au aplicat amenzi de peste 20.000 de lei.

Un incendiu a izbucnit joi dimineaţă, la Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean Ploieşti, unde sunt trataţi pacienţi cu COVID. Doi bolnavi, bărbaţi cu vârste de 74 şi 75 de ani, au murit carbonizaţi. Autorităţile au activat Planul Roşu Judeţean.

Managerul spitalului, Bogdan Nica, afirmă că secţia era renovată, instalaţia electrică verificată, erau detectoare de oxigen. Şeful DSU Raed Arafat a declarat că o infirmieră are arsuri pe 40% din suprafaţa corpului şi va fi transportată la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Ulterior, el a precizat că suprafaţa afectată de arsuri este mai mică. El a mai afirmat că echipele de intervenţie au ajuns la spital în 10 minute, iar în trei minute incendiul a fost lichidat.