Cea mai proastă veste pentru România, înainte de 'finala' cu Islanda: A căzut pe locul 3 în grupă

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 11-11-2021 21:04
Actualizat: 11-11-2021 21:09

Reprezentativa Macedoniei de Nord a învins, joi seară, în deplasare, cu scorul de 5-0, selecţionata Armeniei, într-un meci din penultima etapă a grupei J a preliminariilor europene pentru Cupa Mondială, din care face parte şi România. Ca urmare a acestui rezultat, tricolorii, care întâlnesc Islanda de la ora 21.45, au coborât pe locul trei în clasamentul grupei. Locul doi se va califica la barajul pentru CM.

La Erevan, golurile au fost marcate de Trajkovski ’22, Bardi ’36, ’67 (penalti), ’90 (penalti) şi Ristovski ’79.

De la ora 21.45, în grupa J se dispută partidele Germania – Liechtenstein şi România – Islanda. După acest rezultat, România este obligată să bată Islanda, pentru a urca iar pe locul 2 și a rămâne în cursa pentru calificarea la baraj.

Clasamentul grupei după primul meci al penultimei etape: Germania - 21 puncte (8 jocuri), Macedonia de Nord - 15 puncte (9 jocuri), România - 13 puncte (8 jocuri), Armenia - 12 puncte (9 jocuri), Islanda - 8 puncte (8 jocuri), Liechtenstein - un punct (8 jocuri). Germania este calificată la CM din Qatar.

Ultima etapă programează, la 14 noiembrie, partidele Liechtenstein – Romania, Armenia – Germania şi Macedonia de Nord – Islanda, toate de la ora 19.00.