Comisia Europeană se îndreaptă împotriva României: Guvernul PNL a refuzat să transpună în legi normele UE pentru combaterea terorismului

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 13-11-2021 09:13

Comisia Europeană (CE) a decis vineri să iniţieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor împotriva României, Ungariei, Letoniei, Suediei, Sloveniei şi Slovaciei pentru transpunerea incorectă a anumitor elemente ale normelor UE privind combaterea terorismului, informează un comunicat al executivului comunitar.

Aceste norme includ dispoziţii care incriminează şi sancţionează infracţiunile legate de terorism, cum ar fi deplasarea în străinătate pentru a comite o infracţiune de terorism, întoarcerea în UE sau deplasarea în interiorul blocului comunitar pentru astfel de activităţi, instruirea în scopuri teroriste şi finanţarea terorismului.

Normele stabilesc şi dispoziţii speciale pentru victimele terorismului, pentru a se asigura că acestea au acces la informaţii fiabile, precum şi la servicii de sprijin oferite de profesionişti şi de specialişti, imediat după un atac şi atât timp cât este necesar.

Ele reprezintă o parte importantă a Agendei UE privind combaterea terorismului, iar statele membre trebuiau să le transpună în legislaţiile naţionale până la 8 septembrie 2018.

Ungaria, Letonia, România, Suedia, Slovenia şi Slovacia au la dispoziţie două luni pentru a răspunde argumentelor prezentate de Comisia Europeană, în caz contrar aceasta urmând să trimită un aviz motivat.