VIDEO| Lukașenko joacă hochei pe gheață în timp ce criza migranților se înrăutăţeşte

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 14-11-2021 10:04
Actualizat: 14-11-2021 11:03

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a jucat, sâmbătă, într-un meci de hochei pe gheaţă din cadrul unui turneu la nivel de amatori, relatează Reuters.

Echipa Preşedintelui Belarusului a învins formaţia Minsk Oblast cu scorul de 5-2 în confruntarea la care atracţia principală a fost chiar preşedintele.

Liderul în vârstă de 67 de ani, aflat la putere în Belarus de 27 de ani, poate fi văzut în imagini postate de preşedinţia belarusă încercând să înscrie şi dând pumn în pumn cu colegii de echipă, potrivit News.ro.

La fel ca liderul rus Vladimir Putin, Lukaşenko este un fan al hocheiului pe gheaţă.

În această săptămână, Uniunea Europeană a acuzat Belarusul, aliat apropiat al Rusiei, că a încurajat mii de oameni care fug din părţile lumii sfâşiate de război să încerce să îi treacă graniţele. Bruxelles-ul ar urma să impună noi sancţiuni împotriva Belarusului săptămâna viitoare.