VIDEO| Trei indivizi au fost arestaţi de poliţia antiteroristă din Regatul Unit în urma exploziei unui vehicul în faţa unui spital

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 14-11-2021 23:29

Trei indivizi au fost arestaţi de poliţia antiteroristă din Regatul Unit după explozia unei maşini în faţa unui spital din Liverpool, explozie care s-a soldat cu moartea unei persoane şi cu rănirea alteia, informează duminică dpa.

Poliţia din comitatul Merseyside, în nord-vestul Angliei, a fost alertată pentru informaţii privind o explozie în care a fost implicat un vehicul - după toate probabilităţile, un taxi - la Spitalul pentru Femei din Liverpool, duminică, la orele locale 10:59.

Poliţia antiteroristă din nord-vestul Angliei a arestat trei indivizi, cu vârste de 29,26 şi 21 de ani, în cartierul Kensington al oraşului, pe care i-a arestat în baza Legii Regatului Unit privind combaterea terorismului, în conexiune cu incidentul, potrivit Agerpres.ro.

Pasagerul de sex masculin al vehiculului a fost declarat mort la faţa locului, nefiind deocamdată identificat oficial.

Şoferul, tot de sex masculin, a fost rănit la faţa locului şi este internat la spital, starea sa fiind una stabilă.

Poliţia antiteroristă a anunţat că anchetează în continuare asupra cauzei exploziei şi cooperează strâns cu Poliţia din Merseyside.

Imagini cu vehiculul în flăcări au fost difuzate online.