BREAKING Proteste anti - certificat verde la sediile partidelor: manifestanții s-au 'ÎNARMAT' cu hârtie igienică

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 15-11-2021 11:18

Puțini, dar consecvenți. Zeci de protestatari din Capitală au mers la sediile principalelor partide politice, unde protestează împotria introducerii certificatului verde pentru angajați. În România, accesul în cinematografe, mall-uri, cafenele, teatre sau alte spații publice a fost limitat pentru cei care nu dețin un certificat verde. Practic, doar românii trecuți prin boală în urma cu maxim 180 de zile și cei vaccinați mai pot avea acces în astfel de locații.

Parlamentul ar trebui să adopte introducerea certificatului verde la locurile de muncă, însă până acum proiectul a fost amânat. Reprezentanții PSD cer testări gratuite pentru angajații de la stat, însă cei de la PNL susțin că acest lucru ar fi discriminatoriu. Protestatarii au adus cu ei și hârtie igienică "pentru că vrem să le arătăm autorităților ce facem noi cu certificatul verde."