PNL fierbe! Un apropiat al lui Ludovic Orban: 'Categoric voi demisiona dacă se va face această alianţă cu PSD'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 16-11-2021 09:31

Deputatul liberal Alexandru Kocsis anunţă că va demisiona din partid dacă va fi oficializată alianţa de guvernare PNL-PSD, conform Ziarul de Iaşi. Liberalul Alexandru Kocsis este un apropiat al lui Ludovic Orban, fiind susţinut de fostul şef al PNL pentru a obţine mandatul de parlamentar de Iaşi.

„Categoric voi demisiona din PNL dacă se va face această alianţă cu PSD”, a declarat ieri Alexandru Kocsis.

El spune că cel mai mare pericol pentru PNL, odată cu realizarea acestei alianţe, va fi ca liberalii să-şi piardă „nucleul dur al electoratului”. „La modul în care se mişcă astăzi actuala conducere, PNL va deveni un brand politic rău famat, iar oamenilor le va fi jenă, le va fi ruşine să se mai asocieze”, a declarat deputatul liberal.

Kocsis este, în prezent, deputat neafiliat, după ce, la sfârşitul lunii octombrie, a părăsit grupul parlamentar al PNL, alături de alţi circa 15 colegi liberali din ţară.