Depozitarea ilegală de deşeuri şi alte infracţiuni de mediu, afaceri de miliarde pentru grupările mafiote din Italia

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 17-11-2021 09:36

Depozitarea ilegală de deşeuri şi alte infracţiuni de mediu rămân o afacere de multe miliarde de euro pentru grupări mafiote din Italia, relevă raportul anual al unei organizaţii ecologiste din Peninsulă, transmite dpa.

Anul trecut, în plină pandemie, astfel de infracţiuni le-au adus grupărilor mafiote câştiguri de 10,4 miliarde de euro, a indicat Legambiente în raportul anual 'Ecomafia 2021', dat publicităţii marţi.

Aproape 35.000 de infracţiuni de mediu - depozitări ilegale de deşeuri, dar şi incendieri, infracţiuni contra bunăstării animalelor sau activităţi ilegale de construcţii - au fost raportate în 2020, potrivit Agerpres.

Aproape jumătate dintre ele au fost consemnate în regiunile în care Mafia acţionează în mod tradiţional: Sicilia, Calabria, Campania şi Apulia.

În total, mai mult de 33.600 de persoane au fost puse sub învinuire, iar aceasta în ciuda faptului că autorităţile au întreprins mai puţine controale în condiţiile pandemiei de COVID-19.