OMS dă SEMNALUL de ALARMĂ: Europa e singurul continent unde numărul deceselor de COVID 19 crește - SUA și Rusia, ÎN TOPUL cazurilor noi

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 17-11-2021 21:02

Europa a raportat în săptămâna 8-14 noiembrie o creştere cu 5% a numărului de decese asociate coronavirusului, în timp ce în restul continentelor numărul morţilor s-a menţinut stabil sau a scăzut, relevă cel mai recent raport epidemiologic al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), publicat miercuri şi citat de EFE. La nivel global s-au înregistrat circa 50.000 de decese în ultima săptămână, potrivit notificărilor din partea tuturor ţărilor pe care le primeşte OMS. Numărul îmbolnăvirilor a crescut cu 6% la nivel mondial. Pe regiuni, creşterea a fost de 8% în Europa şi America.

Citește și: Restricțiile DRACONICE din alte țări, BASME pentru speriat românii: Italia vrea LIMITEZE certificatul verde, dar are libertăți mai mari ca în România

Numărul bolnavilor de coronavirus la nivel mondial este de 252 de milioane de persoane în cele 23 de luni trecute de la momentul în care virusul a început să circule intens în China. În Europa, incidenţa cazurilor la 100.000 de locuitori a fost mult mai ridicată (230) decât în orice altă regiune. În America a fost de 74 de cazuri la 100.000 de locuitori. Ţările care au înregistrat cele mai multe cazuri de contagiere cu coronavirus în ultima săptămână au fost SUA, Rusia, Germania, Regatul Unit şi Turcia.