Alfred Laurențiu, senator PSD: PSD se opune categoric amendamentului PNL care prevede ca nevaccinații să-și plătească spitalizarea

Autor: Radu Pop, Redactor
Publicat: 17-11-2021 18:12
Actualizat: 17-11-2021 18:32

”PSD se opune categoric amendamentului PNL la legea privind certificatul verde. (care prevede ca nevaccinații să-și plătească spitalizarea).

Toate bolile infecțioase sunt urgențe medicale.

Tratamentul este gratuit la toate și așa trebuie să rămână.

➢ Vaccinarea este o necesitate, PSD o susține cu toată convingerea, dar nu cu astfel de măsuri care în loc să aducă încredere publică, alimentează anarhia.

➢ În loc de solidaritate socială și revenire la normalitate vom avem și mai multă moarte și mai multă dezbinare.

➢ Este aberant să-i sacționăm pe bolnavi pentru că, cel puțin până acum, statul,  sub guvernarea de dreapta,  a fost incapabil să-și facă datoria.

➢ Toți cetățenii români plătesc asigurări de sănătate, deci toți au dreptul la aceleași servicii medicale.

➢ O lege care ar contine o astfel segregare, între vaccinați care au spitalizare gratuită și nevaccinați care-și plătesc spitalizarea, este nu doar neconstituțională, dar va alimenta iresponsabil ura socială și va adânci catastrofal rupturile din societatea românească.

PSD respinge categoric o astfel de abordare.”, susține senatorul Alfred Laurențiu pe pagina personală de facebook.