Doi turiști americani au băut poate cea mai scumpă bere din istorie. Cei doi se furișaseră în Coloseum la primele ore ale dimineții

Autor: Radu Pop, Redactor
Publicat: 19-11-2021 07:12

La începutul acestei săptămâni, doi turiști americani au plătit probabil cea mai scumpă factură din istoria lungă a capitalei italiene pentru o bere băută la Roma. Cei doi s-au furișat în Colosseum la prime ore ale dimineții pentru a savura o bere, dar au fost prinși și amendați, relatează BBC News.

Cei doi turiști au fost văzuți în timp ce stăteau în fostul stadion al gladiatorilor la ora locală 5.30. Cu toate acestea, intrarea în Colosseum este interzisă noaptea, iar tinerii au fost amendați cu 800 de euro, după ce au recunoscut că au intrat ilegal în monumentul istoric.

În timp ce pandemia de coronavirus a afectat turismul, Colosseumul rămâne unul dintre cele mai vizitate monumente ale Italiei.

Monumentul a atras aproximativ 7,6 milioane de vizitatori în 2019.