Samuel Eto’o va candida pentru funcţia de preşedinte al federaţiei cameruneze

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 18-11-2021 09:35

Fostul internaţional Samuel Eto’o şi-a depus, miercuri, la Yaounde, candidatura pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Cameruneze de Fotbal, conform news.ro

Eto’o, în vârstă de 40 de ani, anunţase la 22 septembrie că intenţionează să candideze.

Miercuri, el a declarat că echipa actuală de conducere a federaţiei i-a propus postul de vicepreşedinte, pe care l-a refuzat. “Voi fi următorul preşedinte al federaţiei, în ciuda tuturor înşelăciunilor”, a afirmat Eto’o.

Federaţia cameruneză se confruntă de câteva luni cu o criză. Alegerea preşedintelui actual, Seidou Mbombo Njoya a fost anulată în ianuarie de Tribunalul de Arbitraj Sportiv. Njoya a rămas în funcţie, în ciuda contestărilor, pentru organizarea noilor alegeri.

Alegerile de la federaţia cameruneză vor avea loc în decembrie.