380 de persoane au fost evacuate din Afganistan, la ordinele lui Vladimir Putin

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 18-11-2021 14:54

Trei sute optzeci de persoane au fost evacuate din Afganistan, printre care cetăţeni din Rusia, Kârgâzstan, Belarus şi Ucraina, în urma ordinelor preşedintelui rus Vladimir Putin, a anunţat joi Ministerul Apărării de la Moscova, citat de DPA.

Potrivit unui comunicat, trei avioane militare au zburat către capitala afgană Kabul. Ele aveau la bord în total de 36 de tone de marfă reprezentând ajutoare umanitare.

Rusia a adus deja în siguranţă 400 de oameni din Afganistan la sfârşitul lunii august, potrivit Agerpres.

După ce talibanii au pus mâna din nou pe putere în Afganistan, atacuri repetate au avut loc în ţară şi situaţia umanitară este considerată catastrofală.

Talibanii au cucerit mari părţi ale ţării după ce a început retragerea trupelor NATO. La 15 august, gruparea a intrat în Kabul fără lupte.

Rusia, împreună cu alte ţări, încearcă să găsească o soluţie politică şi a găzduit deja mai multe conferinţe asupra viitorului Afganistanului, potrivit DPA.

Moscova este îngrijorată că situaţia securităţii în rândul aliaţilor săi din Asia Centrală s-ar putea deteriora, mai scrie sursa citată.