Spionaj la nivel înalt în curtea ministrului Apărării din Israel: Iranul ar fi fost implicat indirect

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 18-11-2021 23:53
Actualizat: 19-11-2021 07:06

Un angajat de la reşedinţa ministrului israelian al Apărării, Benjamin Gantz, a fost arestat sub acuzaţia că a încercat să ia legătura cu hackeri din Iran, pentru a transmite informaţii sensibile, informează site-ul Ynetnews.com, relatează Mediafax.

Conform Serviciului israelian de securitate internă (Shin Bet), Omri G.G., în vârstă de 37 de ani, membru al echipei de întreţinere de la reşedinţa lui Benjamin Gantz, a încercat să ia legătura cu un grup de hackeri din Iran pentru a propune instalarea unui soft de spionaj în calculatorul ministrului israelian al Apărării.

Individul a cerut bani în schimbul activităţilor de spionaj şi a furnizat prin platforme de socializare online imagini din locuinţa lui Benjamin Gantz.

Investigaţia a fost efectuată de Shin Bet şi de unitatea specială de poliţie Lahav 433, prin coordonarea Parchetului General din Israel.

Shin Bet a comunicat că suspectul generează potenţiale riscuri pentru siguranţa naţională a Israelului, dar "nu a avut acces la materiale clasificate şi nu a reuşit să transmită astfel de materiale".

Individul a fost plasat în arest preventiv sub acuzaţia de spionaj. În trecut, bărbatul a avut patru condamnări şi a fost inculpat de 14 ori, pentru jafuri la bănci şi furt calificat.

Vezi și: Hackerii dau tunuri de MILIOANE de dolari: breșele de securitate identificate de o companie de securitate .