Cadou de ziua sa: Joe Biden va fi supus vineri unei colonoscopii 'de rutină', chiar înainte să împlinească 79 de ani

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 19-11-2021 18:40
Actualizat: 19-11-2021 20:09

Joe Biden va fi supus vineri unei colonoscopii ''de rutină'', un examen care va avea loc sub anestezie generală.

Detaliile rezultatului controlul medical la care va fi supus preşedintele SUA, care împlineşte sâmbătă 79 de ani, vor fi făcute publice după-amiaza, a precizat executivul american.

''Preşedintele va face o colonoscopie de rutină'' la Centrul Medical Walter Reed, lângă Washington, a indicat Casa Albă.

Starea medicală a preşedintelui Joseph Biden este în centrul atenţiei publice în Statele Unite. În decembrie 2019, echipa de campanie a transmis un buletin medical oficial care arăta că Joseph Biden era "sănătos" şi "apt să exercite atribuţiile de preşedinte". Medicul personal Kevin O'Connor a raportat însă un ritm cardiac "neregulat".

Joseph Biden va împlini sâmbătă vârsta de 79 de ani.

Biden, care nu fumează şi nu consumă băuturi alcoolice, este complet vaccinat împotriva COVID-19 şi a primit a treia doză la sfârşitul lunii septembrie.

El este cel mai în vârstă preşedinte din istoria SUA şi a făcut public că intenţionează să candideze la propria succesiune în 2024, dar vârsta lui alimentează speculaţiile că ar putea renunţa.