FOTO-VIDEO-Accident TERIBIL: Două femei au fost SPULBERATE de un tren; una a fost proiectată prin parbriz

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 20-11-2021 18:25

Două persoane au fost grav rănite, sâmbătă, după ce autoturismul în care se aflau a fost acroşat de tren la intrarea în localitatea Bucşoaia, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, arată Agerpres.

La faţa locului intervin pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare şi două ambulanţe SMURD, iar în sprijinul acestora a ajuns şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava.

Alin Găleată a precizat că ambele victime sunt femei, una a fost încarcerată, iar cealaltă a fost proiectată prin parbriz în exteriorul maşinii, este în stare de inconştienţă şi i se aplică manevre de resuscitare.

Victima încarcerată a fost extrasă, este semiconştientă, iar echipajele SMURD şi SAJ o stabilizează din punct de vedere medical.