Desemnarea lui Nicoale Ciucă, în presa internațională - Jurnaliștii străini: Marele câștigător este PSD

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 22-11-2021 17:25
Actualizat: 22-11-2021 17:53

Marele câștigător al alianței descrisă de analiști drept „contra firii” este PSD, susțin jurnaliștii străini. Aceștia analizează coaliția de guvernare care se formează la București între PNL, PSD și UDMR, anunță Mediafax.

Un general român în retragere a fost însărcinat să formeze guvernul după aproape două luni de criză politică, scriu jurnaliștii de la ziarul Le Figaro.

Liberalii, aflați la putere, și social-democrații, vechii lor adversari, au decis să se alieze, iar președintele României, Klaus Iohannis, l-a desemnat pe Nicolae Ciucă să formeze o echipă. Ministru interimar al Apărării, Ciucă are 54 de ani și va rămâne la conducere până jumătatea anului 2023. Atunci, el va preda funcția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, în baza unei înțelegeri privind rotația la putere stabilită de cele două partide.

Un veteran al Afganistanului, Nicolae Ciucă nu are mare experiență în politică și va fi nevoit să împace interesele celor două partide rivale. Profilul său de militar ar putea liniști România, o țară în care armata este una dintre cele mai respectate instituții, mai susțin jurnaliștii francezi.

Marele câștigător al alianței descrisă de analiști drept „contra firii” este PSD. După ce în plan european a fost criticat din caiza măsurilor luate în domeniul justiției, PSD primește cele mai multe ministere în noul Guvern și revine la putere după doi ani, consideră francezii.