Fanii echipei antrenate de Răzvan Lucescu au invadat terenul întrerupând peste 40 de minute meciul

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 28-11-2021 23:58

Derbiul oraşului Salonic, PAOK - Aris, a fost oprit de arbitrul scoţian Bobby Madden, după ce fanii echipei antrenate de Răzvan Lucescu au invadat terenul, la scorul de 0-1, informează presa elenă. Întâlnirea a contat pentru etapa a XI-a a campioantului grec de fotbal.

În minutul 90+1, suporteri ai gazdelor au aruncat cu torţe, petarde şi alte obiecte pe teren, apoi au intrat pe gazon.

Jucătorii celor două echipe au mers la vestiare, unde au aşteptat o decizie privind soarta partidei.

Pe teren au apărut forţele speciale, dar acestea nu i-au speriat pe utraşi, care s-au înfruntat cu "mascaţii".

În cele din urmă, terenul şi stadionul au fost evacuate şi, după o pauză de 42 de minute, echipele au revenit pe teren, iar partida s-a reluat doar pentru a fi încheiată oficial.

Cel puţin un ultras a fost rănit şi a fost scos pe targă din zona de conflict. Mai multe persoane au fost reţinute.

Potrivit regulamentului disciplinar al federaţiei de la Atena, intrarea suporterilor pe teren însoţită de acte de violenţă se pedepseşte cu 2-4 meciuri fără spectatori şi cu o amendă între 50.000 şi 250.00 de euro.

Aris a marcat golul în minutul 41, o reuşită a argentinianului Daniel Mancini.

În urma acestui rezultat, PAOK rămâne pe locul 3, cu 19 puncte, după Olympiacos Pireu, 29 de puncte, şi AEK, 23 de puncte. Aris ocupă locul 7, cu 14 puncte.