CINE NE DĂ LECȚII de democrație: una din TREI femei parlamentar din Austria se declară victimă a hărțuirii sexuale

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 01-12-2021 07:20

O anchetă foarte aşteptată pe tema ''culturii sexiste'' din Parlamentul australian publicată marţi a scos la iveală probe abundente de hărţuire sexuală şi de intimidare vizând atât legislatorii, cât şi personalul instituţiei, subliniind că o persoană din trei a fost victima acestui fenomen, informează AFP. Raportul, realizat la comanda guvernului şi în urma unei anchete care a durat şapte luni, arată că o persoană din trei care lucrează în Parlament a ''fost victima unei forme de hărţuire sexuală la locul de muncă'', scrie Agerpres.

Citește și: Directorul Moderna DĂ ALERTA: vaccinurile NU DOAR CĂ NU sunt eficiente împotriva Omicron, dar producția de NOI seruri va dura luni de zile

Potrivit concluziilor raportului, fenomenul afectează 63% dintre femeile- parlamentar din ţară. Femeile au declarat că au fost victime ale hărţuirii sexuale într-un procent mai ridicat (40%) decât bărbaţii (26%). Potrivit uneia dintre cele 1.700 de declaraţii din raport, ''politicieni în devenire nu ezită, în unele cazuri, să vă ia în braţe, să vă sărute pe gură, să vă ridice în braţe, să vă atingă, să vă dea palme peste fese, să comenteze aspectul fizic, ştiţi voi, lucrurile obişnuite... pe care le permite cultura''. ''Statisticile şi comentariile sunt şocante, dar pentru multe dintre femeile de aici nu sunt surprinzătoare şi par în concordanţă cu propriile experienţe'', a reacţionat senatoarea Sarah Hanson-Young, din partea ecologiştilor. Ancheta a fost lansată în contextul indignării generale stârnite de acuzaţiile de viol lansate de Brittany Higgins, o colaboratoare parlamentară, care spune că a fost agresată în biroul unui ministru, după o seară petrecută alături de colegii din Partidul Liberal.

Declaraţiile lui Brittany Higgins, care sunt în continuare în curs de examinare de către justiţie, au declanşat manifestaţii în diverse locuri din ţară, precum şi solicitări de reforme. Higgins a saluta marţi publicarea raportului, mulţumind ''numeroaselor persoane curajoase care au povestit întâmplări ce au contribuit la această analiză''. Raportul a făcut 28 de recomandări, printre care şi implementarea ''unei atenţii proactive în materie de securitate şi de bunăstare''. ''Sper că factorii politici nu îşi vor lua doar angajamentul, ci vor şi implementa aceste recomandări în integralitatea lor'', a declarat ea într-un comunicat transmis din partea Universităţii naţionale australiene, unde în prezent activează ca cercetătoare invitată.