Statele Unite i-au retras pe foştii rebeli columbieni ai Forţelor Armate Revoluţionare din Columbia de pe lista organizaţiilor teroriste

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 30-11-2021 16:16

Statele Unite au anunţat marţi că i-au retras pe foştii rebeli ai Forţelor Armate Revoluţionare din Columbia (FARC) de pe lista neagră a organizaţiilor teroriste străine, relatează AFP.

''Departamentul de Stat revocă desemnarea FARC ca organizaţie teroristă străină'', a declarat secretarul de stat al SUA Antony Blinken, potrivit unui comunicat. ''În urma unui acord de pace din 2016 cu guvernul columbian, FARC au fost oficial desfiinţate şi dezarmate. Nu mai există ca organizaţie unificată implicată în terorism sau activităţi teroriste'', a adăugat sursa citată, informează Agerpres.ro.

FARC au fost incluse pe această listă americană a organizaţiilor teroriste în 1997. Drept rezultat, membrii grupării au interdicţie în ceea ce priveşte accesul pe teritoriul SUA, iar accesul la sistemul financiar internaţional cu tranzacţionări în dolari le este restricţionat.