Vladimir Putin: 'Pactul AUKUS împotriva Chinei alimentează tensiunile regionale'

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 30-11-2021 19:18

Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat marţi pactul de securitate pentru zona indo-pacifică încheiat între Statele Unite, Marea Britanie şi Australia ( AUKUS) de alimentare a tensiunilor regionale încercând să contracareze China, relatează Reuters.

Putin s-a adresat la un forum de investiţii, la Moscova, unde a precizat că Rusia nu este preocupată de ascensiunea militară a Chinei.

Vladimir Putin a afirmat, de asemenea, că încă nu a decis dacă va candida din nou pentru preşedinţie când actualul său mandat se încheie în 2024, potrivit Agerpres.ro.

Putin se află la putere ca preşedinte sau prim-ministru de la începutul secolului, fiind cel mai longeviv lider de la Kremlin, după Stalin. În aprilie el a semnat o lege care îi permite să candideze pentru încă două mandate de câte şase ani în urma modificărilor constituţiei, anul trecut.