Grecia anunţă primul caz de infectare cu varianta Omicron

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 02-12-2021 12:52

Pentru prima dată, o infecţie cu noua variantă de coronavirus Omicron a fost detectată în Grecia, a confirmat ministrul sănătăţii Thanos Plevris joi la postul de televiziune Skai, citat de DPA.

Persoana afectată este un grec care a intrat în ţară din Africa de Sud şi acum se află în carantină în Creta, conform Agerpres.

Plevris a spus că a început urmărirea detaliată a contactelor acestuia.

Bărbatul ar fi sosit în Grecia pe 26 noiembrie.