Ministerul Finanţelor a atras, vineri, 20 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de joi, când a împrumutat 282 de milioane de lei

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 03-12-2021 12:35

Ministerul Finanţelor a atras, vineri, 20 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de joi, când a împrumutat 282 de milioane de lei, la o dobândă de 5,72% pe an, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat benchmark, cu maturitatea reziduală la 154 de luni, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR), conform agerpres.

Valoarea nominală a emisiunii suplimentare a fost de 30 de milioane de lei, iar băncile au transmis oferte în valoare de 20 milioane de lei.

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna decembrie 2021, împrumuturi de la băncile comerciale de trei miliarde de lei, din care 200 de milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont şi 2,8 miliarde de lei prin zece emisiuni de obligaţiuni de stat.

La acestea se poate adăuga suma de 420 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Suma totală, de 3,42 miliarde de lei, este cu 1,58 miliarde lei sub cea de 5 miliarde lei programată pentru noiembrie 2021, şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.