O femeie a fost rănită după ce două mașini s-au ciocnit și una a ajuns pe trotuar

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 03-12-2021 19:52

O femeie în vârstă de 39 de ani a fost rănită, vineri seara, în localitatea Bădeana, județul Vaslui, după ce două mașini s-au ciocnit, iar una a ajuns pe trotuar, unde se afla victima, informează Mediafax.

Potrivit reprezentanților Ambulanței Vaslui, femeia în vârstă de 39 ani de are a suferit un traumatism craniofacial, un traumatism de bazin și o fractură deschisă la gamba dreaptă.

Femeia este conștientă și coerentă, fiind transportată de o ambulanță la Spitalul Bârlad.

Femeia se afla pe trotuar când două mașini s-au ciocnit, iar din impact una a ricoșat, lovind-o în momentul când dorea să traverseze.

Foto: arhivă.