Coreea de Sud se confruntă cu un număr record de cazuri şi decese asociate Covid-19

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 04-12-2021 13:07

Coreea de Sud a înregistrat din nou, sâmbătă, cifre record de cazuri noi de Covid-19 şi de decese asociate. Autorităţile au raportat şi trei noi contaminări cu varianta omicron, conform news.ro.

Pentru a treia oară săptămâna aceasta, Coreea de Sud a anunţat mai mult de 5.000 de cazuri zilnice de infectare cu SARS-CoV-2, sâmbătă fiind înregistrate 5.352.

Agenţia pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor a raportat şi 70 de decese asociate bolii, înregistrate în ultimele 24 de ore.

Bilanţul deceselor asociate a ajuns la 3.809. În prezent, 752 de pacienţi se află în stare gravă sau critică, de asemenea un număr record.

În ţară au fost descoperite până în prezent 9 cazuri de infectare cu varianta omicron a coronavirusului, trei fiind înregistrate în ultimele 24 de ore.

De la începutul pandemiei, în Coreea de Sud au fost înregistrate peste 468.000 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.

La nivel mondial, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins, au fost înregistrate 265 de milioane de contaminări şi mai mult de 5,24 de milioane de decese asociate.