România a depășit 7,5 milioane de persoane vaccinate cu schema completă - Varianta Omicron nu crește interesul pentru prima doză

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 04-12-2021 17:34

Aproape 44.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore în România, a anunțat sâmbătă CNCAV. Numărul persoanelor care sunt vaccinate cu schemă completă a ajuns astfel la peste 7,5 milioane.

Potrivit CNCAV, din cele 43.795 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore, 8.103 au primit prima doză de vaccin, 15.114 pe cea de-a doua, iar 20.578 de persoane au primit doza de rapel.

7.785.918 de persoane au primit până acum prima doză de vaccin, 7.508.390 au schema completă de vaccinare, iar 1.640.051 au primit și doza de rapel.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 24 de reacții adverse. Numărul total al reacțiilor adverse raportate de la începutul campaniei de vaccinare a ajuns la 19.489.

CNCAV precizează că 211 reacții adverse sunt în curs de investigare.