Garda de Mediu, după incendiul de la Popeşti-Leordeni: 'Nu au fost înregistrate depășiri ale substanțelor toxice'

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 05-12-2021 11:44

Garda de Mediu a anunțat că nu au fost înregistrate depășiri ale substanțelor toxice în urma incendiului de duminică dimineața din Popești-Leordeni.

Potrivit Gărzii de Mediu, în incendiul de duminică dimineața de la un depozit de colectare a materialelor reciclabile din localitatea Popești - Leordeni, județul Ilfov, au ars, din primele constatări, circa 7000-8000 de metri cubi de deșeuri electrice și electrocasnice (DEE), cauza incendiului urmând să fie stabilită.

Întrucât incendiul este încă în desfășurare, comisarii Gărzii de Mediu Ilfov vor continua să monitorizeze situația din teren până la lichidarea completă a flăcărilor, urmând să demareze verificările privind respectarea legislației de mediu, respectiv a prevederilor din autorizația de mediu, conform Mediafax.

„Laboratorul CBRN al ISU monitorizează substanțele toxice industriale, O2, monoxid şi dioxid de carbon. Nu au fost sesizate substanțe toxice industriale (STL, ŞTI). CO, CO2, depășiri mari”, a transmis Garda de Mediu.

Peste 20 de autospeciale de stingere ale ISU București-Ilfov au intervenit duminică dimineața pentru stingerea incendiului izbucnit în Popești-Leodeni.