Nava 'Ştefan cel Mare' a revenit în portul Constanța: Polițiștii de frontieră, membri ai echipajului, au salvat 2.000 de migranţi într-o misiune pe Mediterană

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 06-12-2021 16:17

Poliţiştii de frontieră, membri ai echipajului navei maritime "Ştefan cel Mare", au revenit luni, în Portul Constanţa, după o operaţiune de prevenire şi combatere a migraţiei, desfăşurată în Marea Mediterană, timp de patru luni, perioadă în care au salvat peste 2.000 de migranţi aflaţi în pericol pe ambarcaţiuni supraaglomerate şi de mici dimensiuni, potrivit Agerpres.

Nava maritimă de supraveghere MAI 0201 "Ştefan cel Mare", din dotarea Poliţiei de Frontieră Române, a participat în perioada 11 august - 1 decembrie la operaţiunea comună "THEMIS", organizată de Agenţia Europeană FRONTEX (Agenţia Europeană pentru Poliţie de Frontieră şi Gardă de Coastă), ce s-a desfăşurat la frontierele maritime externe ale UE.

"Nava 'amiral' a Poliţiei de Frontieră Române a executat misiuni individuale de patrulare, supraveghere, căutare şi salvare în Marea Mediterană, la frontiera maritimă externă din sudul Italiei, alături de forţele de poliţie şi de impunere a legii ale tuturor statelor membre U.E. participante la misiune. S-a avut în vedere întreprinderea de măsuri comune pe linia controlului fluxurilor migraţioniste la limita sudică a spaţiului comunitar, efectuarea cu operativitate a schimbului de date şi informaţii între autorităţile de aplicare a legii din aceste ţări, precum şi un schimb eficient de experienţă între poliţiştii de frontieră europeni", se arată într-un comunicat transmis de Garda de Coastă.

Poliţiştii de frontieră români au executat 20 de misiuni, cu un total de 56 zile de patrulare, timp în care nava Gărzii de Coastă a parcurs 11.478 mile marine.

"În cadrul misiunilor desfăşurate, poliţiştii de frontieră români au salvat, transbordat şi transportat 2.082 migranţi, care se aflau în pericol pe ambarcaţiuni supraaglomerate şi de mici dimensiuni, ce navigau în Marea Mediterană şi care, ulterior, au fost predaţi autorităţilor italiene pentru efectuarea formalităţilor specifice. Echipajul navei a fost apreciat de către parteneri datorită profesionalismului cu care a acţionat pe timpul misiunilor, seriozităţii şi implicării în munca susţinută depusă. Chiar dacă condiţiile hidrometeorologice au fost de multe ori neprielnice, toate persoanele salvate au fost aduse în siguranţă la mal, nefiind înregistrate probleme de niciun fel", au informat reprezentanţii Gărzii de Coastă.

Conform sursei citate, obiectivul principal al Operaţiunii Comune "THEMIS" a fost reprezentat de sprijinirea autorităţilor italiene în supravegherea şi controlul frontierelor maritime ale Uniunii Europene, precum şi de căutare şi salvare a persoanelor aflate în dificultate pe mare la frontiera externă a Uniunii Europene.

Activitatea este o continuare a operaţiunilor de control la frontieră organizate de Frontex, în cadrul cărora Poliţia de Frontieră Română a avut o contribuţie semnificativă, atât privind mijloacele tehnice, cât şi din punctul de vedere al numărului, al profilurilor şi al rezultatelor obţinute de experţii detaşaţi, aprecierile venind atât din partea autorităţilor italiene, cât şi din partea Agenţiei. Operaţiunea a fost finanţată de către Frontex.