Varianta Omicron a coronavirusului s-a răspândit în Danemarca

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 07-12-2021 21:47

Varianta Omicron a coronavirusului s-a răspândit în Danemarca, cu focare majore detectate în estul şi în vestul ţării, au anunţat marţi autorităţile sanitare daneze, potrivit Reuters.

Numărul cazurilor de COVID-19 cu varianta Omicron confirmate în Danemarca a ajuns la 398. ''Avem acum transmitere comunitară cu varianta Omicron'', a semnalat directoarea Autorităţii daneze pentru siguranţa pacientului, Anette Lykke Petri.

Directorul Institutului Serologic danez, Henrik Ullum, declarase luni că există deja lanţuri de infectare între persoane care nu au călătorit şi nu au avut contact cu altele care au călătorit în ţări africane unde a fost semnalată iniţial această nouă variantă a coronavirusului SARS-CoV-2, informează Agerpres.ro.

Printre cei infectaţi cu această variantă în Danemarca se numără şi 64 de elevi dintr-un grup de 150 care au participat la o petrecere de Crăciun.

Danemarca se numără printre ţările europene care îşi testează cel mai mult populaţia - atât prin teste PCR cât şi teste antigen - şi care de asemenea efectuează numeroase secvenţieri.