Weekend-ul vine cu temperaturi de toamnă în București

Autor: George Traicu
Publicat: 10-12-2021 11:15

Vremea va fi mai caldă în București decât cea normală pentru această perioadă, iar duminică se vor înregistra maxime de 11 grade. Pentru sâmbătă după-amiază sunt anunțate ploi.

Meteorologii au emis prognoza specială emisă pentru Bucureşti, pentru weekend.

De vineri până sâmbătă dimineață, valorile termice se vor situa peste cele obişnuite la această dată, astfel că maxima va fi de 9...10 grade, iar minima de 2...4 grade. Cerul va fi mai mult noros și temporar va ploua. Vântul va sufla slab și moderat.

Sâmbătă vremea se va menține în general închisă și caldă pentru a doua decadă a lunii decembrie. Începând de după-amiază va ploua și se vor cumula peste 10...15 l/mp. Vântul va sufla moderat, cu intensificări în special în a doua parte a intervalului, când vor fi viteze, în general, de 45...55 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimă, apropiată de cea din timpul zilei va fi de 7...8 grade.

Duminică, vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod normal. Cerul va fi mai mult noros și în cursul zilei temporar va ploua. Noaptea vor fi condiții pentru precipitații slabe sub formă de ploaie şi posibil, spre dimineață, lapoviţă și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 10...11 grade, iar cea minimă de 1...2 grade.