INHGA: Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din trei bazine hidrografice, până luni după-amiaza

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 12-12-2021 16:34

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis duminică o avertizare Cod portocaliu de inundaţii pentru râuri din trei bazine hidrografice, valabilă până luni, la ora 12:00, arată Agerpres.

Potrivit hidrologilor, Codul portocaliu se instituie pe râurile din bazinele hidrografice Teleajen - sector aval confluenţă cu râul Vărbilău (judeţul Prahova), Prahova - sector aval S.H. Câmpina (judeţele: Prahova şi Ialomiţa) şi Buzău - sector amonte acumularea Siriu (judeţele: Braşov, Covasna şi Buzău).

De asemenea, INHGA a emis o atenţionare Cod galben, valabilă până luni la ora 24:00, pentru râurile din bazinele hidrografice Jiu - sector aval confluenţă cu râul Motru - amonte S.H. Podari (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Motru - sector aval S.H. Târmigani (judeţele Mehedinţi, Gorj şi Dolj), Târlung (judeţele Covasna şi Braşov), Olt - afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Podu Olt - amonte S.H. Feldioara (judeţul Braşov), Lotru - bazin inferior (judeţul Vâlcea), Olt - afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Lotru - amonte acumularea Ioneşti (judeţele Vâlcea şi Argeş), Olteţ - bazin superior (judeţele Gorj şi Vâlcea), Argeş - bazin amonte acumularea Goleşti (judeţul Argeş), Dâmboviţa - bazin amonte acumularea Văcăreşti (judeţele Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa - bazin amonte S.H. Coşereni (judeţele Dâmboviţa, Prahova, Ilfov şi Ialomiţa), Buzău - bazin amonte S.H. Măgura (judeţele Braşov, Covasna şi Buzău), Rm. Sărat (judeţele Buzău şi Vrancea), Putna - bazin amonte S.H. Colacu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Colacu (judeţul Vrancea), Trotuş - afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Uz (judeţele Bacău, Neamţ şi Covasna).