Episcopul Ignatie a oferit daruri de Crăciun copiilor din satele izolate ale Vasluiului

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 13-12-2021 14:55

Proiectul Caravana „Dar de Crăciun” continuă în Episcopia Hușilor. Duminică, 12 decembrie, ierarhul, împreună cu părintele consilier Vladimir Beregoi și cu reprezentanții Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși, a oferit daruri copiilor din patru sate izolate ale Vasluiului.

În cea de a treia zi a proiectului, Caravana s-a oprit în: Puntișeni, Pârvești, Chițcani și Cotești. Cu banii strânși prin donații, Episcopia Hușilor le-a oferit copiilor îmbrăcăminte și încălțăminte de iarnă și dulciuri, conform basilica.ro.

Proiectul a fost conceput ca fiind unul de durată, întrucât își propune să urmărească și să identifice situațiile delicate în care se află copiii din aceste sate: „Activitatea socială trebuie să aibă o continuitate. Nu îi ajutăm doar de Crăciun și de Paști. Aceste campanii sunt și o formă de a identifica situațiile delicate în care se află astfel de copii, ca, pe parcursul anului, să le putem acorda burse și să îi ajutăm cu alimente și îmbrăcăminte”, a menționat Părintele Episcop Ignatie al Hușilor în deschiderea Caravanei de anul trecut.

„Surprinderea și bucuria copiilor și a părinților lor a fost cea care ne-a motivat să continuăm pe o vreme neprielnică, deoarece avem îndatorirea să împlinim binele, indiferent de obstacolele ce se pot ivi. Este a treia zi de campanie și, până în prezent, am reușit să ajungem la peste 600 de copii”.

„Au fost situații în care Preasfinția Sa a oferit, pe lângă darurile pregătite, și câte un ajutor în bani, deoarece, de multe ori, realitatea de la fața locului este mult mai dură decât preconizam”- a afirmat părintele consilier Vladimir Beregoi.

Proiectul a ajuns deja la cea de a IV-a ediție și va continua pentru încă două săptămâni. Anul trecut, Caravana a reușit să ajute aproximativ 4000 de copii din județul Vaslui și Basarabia.