Bursa de Valori Bucureşti a închis pe roşu prima şedinţă de tranzacţionare a acestei săptămâni

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 13-12-2021 22:53

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis pe roşu prima şedinţă de tranzacţionare a acestei săptămâni, însă valoarea totală a schimburilor s-a ridicat la 1,114 miliarde de lei (225,178 milioane de euro).

Conform datelor statistice, indicele principal BET s-a depreciat cu 0,96%, până la 12.410,65 de puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a înregistrat o scădere de 0,90%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a înregistrat o diminuare cu 0,96%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a coborât cu 0,22%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în coborâre cu 0,82%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis pe minus cu 1,69%.

De asemenea, indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a închis şedinţa în scădere, consemnând o depreciere de 0,80%, potrivit Agerpres.ro.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Băncii Transilvania, cu 6,134 milioane de lei, One United Properties, cu schimburi de 3,068 milioane de lei, şi titlurile Romgaz (2,530 milioane lei).

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Armătura, care s-au apreciat cu 15%, urmate de cele ale Ves (+14,39%) şi Condmag (+7,14%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Patria Bank (-4,69%), Dafora (-3,7%) şi Electromagnetica (-3,67%).