Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică a ajuns la un acord cu Iranul

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 15-12-2021 21:12

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică /AIEA/ a ajuns miercuri la un acord cu Iranul privind înlocuirea camerelor de supraveghere la un centru de piese de centrifugă din oraşul Karaj, la vest de Teheran, relaxând un impas de luni de zile care ar fi afectat negocierile de la Viena privind dosarul nuclear iranian, reluate pe 29 noiembrie între Iran, Rusia, Germania, Marea Britanie, Franţa şi China, relatează Reuters şi AFP.

Discuţiile mai ample, indirecte, dintre Iran şi Statele Unite privind salvarea acordului nuclear cu Iranul din 2015 sunt în impas, dar Washingtonul a ameninţat cu o atitudine dură împotriva Teheranului la Consiliul guvernatorilor al AIEA, în cazul în care nu se va soluţiona problema la Karaj.

''Acordul cu Iranul privind înlocuirea camerelor de supraveghere la obiectivul de la Karaj este o evoluţie importantă pentru activităţile AIEA de verificare şi monitorizare în Iran'', a menţionat agenţia ONU într-o declaraţie, după ce diplomaţi au declarat pentru Reuters că s-a ajuns la un acord.

''Ne va permite să reluăm continuitatea necesară de cunoştinţe la această unitate'', a menţionat AIEA, adăugând că noile camere ar urma să fie instalate ''în zilele următoare''.

Una dintre cele patru camere ale AIEA la centrul din complexul TESA, din oraşul Karaj, a fost distrusă într-un aparent atac de sabotaj în iunie pe care Iranul l-a atribuit Israelului, potrivit Agerpres.ro.

Iranul a retras apoi camerele şi nu a permis AIEA să revină pentru a le înlocui, ceea ce i-a indignat pe SUA şi aliaţii săi.

''Într-un gest de bunăvoinţă, Iranul autorizează instalarea de către AIEA de noi camere care să le înlocuiască pe cele avariate în timpul unei operaţiuni de sabotaj'' împotriva sitului nuclear de la Karaj, a anunţat agenţia de presă Nournews, apropiată de Consiliul Naţional de Securitate, cel mai înalt organism de securitate al Iranului.

''Este o acţiune voluntară a Iranului pentru a pune capăt neînţelegerilor în relaţiile sale cu AIEA'', au afirmat de asemenea, agenţiile iraniene.

Aceste camere au fost avariate pe 23 iunie, potrivit Iranului, care a susţinut apoi că a dejucat o operaţiune de ''sabotaj'' împotriva unei clădiri a organizaţiei sale de energie atomică (OIEA) din Tesa, fiind deschisă o anchetă în acest caz.

''Ca urmare a încheierii investigaţiei de securitate a camerelor avariate, precum şi a deciziei Agenţiei de a condamna sabotajul din complexul Tesa şi de a accepta inspecţia tehnică a camerelor de către experţi iranieni înainte de instalarea acestora, Iranul a autorizat înlocuirea camerelor deteriorate cu altele noi'', au spus agenţiile iraniene.

Republica Islamică Iran a acuzat sau suspectat în mod repetat Israelul, inamicul său declarat, că a sabotat unele dintre instalaţiile nucleare. Israelul, la rândul său, acuză Iranul de ani de zile că încearcă să se doteze cu armă nucleară, ceea ce Teheranul neagă.