Şase migranţi din Afganistan au fost găsiţi ascunşi într-un TIR ce transporta jucării, la PTF Nădlac II

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 16-12-2021 10:08

Şase migranţi din Afganistan au fost descoperiţi într-un TIR încărcat cu jucării, verificat la ieşirea din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, străinii fiind solicitanţi de azil în România.

TIR-ul era condus de un român care transporta jucăriile în Italia, însă în remorcă au fost găsiţi şi migranţi, potrivit Agerpres.

"În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, în interiorul acestuia au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul marfă, şase cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, solicitanţi de azil în România", a informat, joi, Poliţia de Frontieră.

Migranţii ar putea fi cercetaţi penal pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, dar se fac verificări şi cu privire la o eventuală implicare a şoferului.