VIDEO - Polițiștii protestează și la poarta sediului PNL, dar au fost ignorați/ La PSD discută cu Ciolacu

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 17-12-2021 12:25
Actualizat: 17-12-2021 12:37

Polițiștii din cadrul Sindicatului Europol protestează în fața sediului PNL din Aleea Modrogan. Până la ora transmiterii acestei știri, niciun reprezentant al PNL nu a venit la discuții cu polițiștii.

De asemenea, sindicaliştii Europol protestează, vineri, la sediul PSD, pentru drepturile poliţiştilor şi pensionarilor militari. O delegaţie a Sindicatului a intrat la negocieri cu președintele PSD, Marcel Ciolacu.

„Delegația Europol care a fost la negociere cu PSD ne-a transmis faptul ca liderul partidului Marcel Ciolacu a înțeles problemele polițiștilor, a transmis coaliției că ordonanța de urgență să se modifice, iar de la 1 ianuarie polițiștii să primească tranșa a treia din legea salarizarii, iar la prima rectificare bugetare să se aplice integral, iar pensiile militarilor se vor actualiza”, potrivit paginii de Facebook a Europol.

O delegație a Sindicatului EUROPOL a intrat la negocieri cu preșdintele PSD, Marcel Ciolacu, pentru drepturile polițistilor si pensionarilor militari.

Câteva zeci de sindicalişti au venit, vineri, la sediul central al Partidului Social Democrat din Kisellef. Sindicaliştii protestează cu pancarte pe care scrie: „Jos Mafia din Ministerul de Interne”, „Jos Mafia din Poliţia Română”, „Legea Salarizării nu M.A.I este unitară!”

EUROPOL a transmis, într-un comunicat, că „poliţiştii nu vor salarii mărite, ci vor doar plata acelor drepturi prevăzute încă din anul 2017 în Legea salarizării”.