ATENȚIE Polițiștii locali de sector ar putea fi implicați în ridicarea mașinilor parcate neregulamentar

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 23-12-2021 08:10
Actualizat: 23-12-2021 09:10

PMB a pus în dezbatere publică un proiect pentru modificarea hotărârii privind ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice din Capitală. Astfel, și polițiștii locali de sector ar putea să constate contravențiile și să dispună ridicarea mașinilor.

„Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor principale din prezentul regulament, precum și dispunerea măsurii tehnico-administrative de ridicare se fac de către polițiștii rutieri din cadrul Direcției Generale de Poliție a municipiului București sau Secției Regionale de Poliție Transporturi București, de polițiști locali din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală și Control a municipiului Bucureșți, precum și de către polițiștii locali ai sectorelor 1-6”, este modificarea pusă în dezbatere publică.

Propunerea este făcută de consilierul general USR Nicorel Nicorescu.

„Având în vedere că marile bulevarde se află în administrarea PMB, dar Poliția Locală de sector tranzitează în desfășurarea activităților zilnice aceste zone, se pot implica direct în supravegherea parcărilor ilegale din zonele de supraveghere/administrare. (...) Ne dorin ca șoferii să respecte legislația actuală, iar aceștia să folosească exclusiv parcările legale”, se menționează în expunerea de motive.