Mihai Voicu: După domnul Antonescu, şi domnii Ponta şi Zgonea trebuie să demisioneze

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 04-03-2014 21:27

Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a declarat marţi pentru AGERPRES că, după demisia lui Crin Antonescu din funcţia de preşedinte al Senatului, trebuie ca şi Victor Ponta şi Valeriu Zgonea să demisioneze din funcţiile de prim-ministru, respectiv preşedinte al Camerei Deputaţilor, pentru că USL nu mai există. 'Au fost mai multe persoane care au spus că după ruperea USL domnul Crin Antonescu ar trebui să demisioneze din funcţia de preşedinte al Senatului. Şi a demisionat. Dar mai sunt cel puţin două persoane în funcţii importante: domnul prim-ministru Victor Ponta şi domnul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Acum că sunt convins că aceştia nu vor demisiona, este cu totul altă poveste. Nu discutăm în termeni constituţionali, pentru că niciunul dintre aceştia nu era obligat să facă acest gest. Discutăm în termeni politici şi cred că cei doi ar trebui să vină cu o justificare, pentru că alegătorii cred că vor să audă un răspuns', a afirmat Mihai Voicu. El a declarat că dacă cei doi nu demisionează trebuie să vină şi să spună că rămân în continuare în funcţii, pentru că au susţinerea UDMR. 'Să vină domnul Zgonea şi să spună că rămâne în continuare preşedinte al Camerei Deputaţilor, pentru că îl susţine UDMR. Este în regulă, vrem să auzim. La fel şi domnul prim-ministru Ponta', a susţinut Mihai Voicu.