Doi copii plecați la colindat au fost MUȘCAȚI de câini; tatăl lor a ucis ulterior animalele cu mașina

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 24-12-2021 20:39

Doi copii plecați vineri la colindat în satul Moara din Suceava au fost mușcați de câinii unui localnic, iar tatăl lor s-a răzbunat și a omorât animalele, potrivit unui comunicat al poliției locale.

Cei doi copii, de 11 și 13 ani, au fost atacați de doi câini, metis Amstaff și Buldog, când au deschis poarta unui localnic. În ajutorul copiilor a sărit un vecin, care a fost, la rândul său, mușcat de către cei doi câini. Cei trei au fost duși la dispensar, cu răni ușoare și în afara oricărui pericol.

Mai târziu, tatăl copiilor a călcat cu mașina cei doi câini scăpați din gospodărie. La testarea cu aparatul etilotest, șoferul prezenta o alcoolemie de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii au deschis acum dosare penale atât pentru vătămare corporală din culpă, cât și pentru uciderea fără drept a animalelor.