Vremea rea pune stăpânire pe România. ANM a emis mai multe Coduri galbene

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 27-12-2021 10:23

Meteorologii au emis, luni, o informare de ploi, ninsori și polei, dar și trei Coduri galbene. Alertele anunță ninsori, ploi și polei în 5 județe până marți dimineață, anunță Mediafax.

În intervalul luni ora 10:00 – marți ora 8:00 este în vigoare o informare meteo de precipitații moderate cantitativ și polei, în cea mai mare parte a țării, local moderate cantitativ.

În zona montană înaltă și în cea mai mare parte a Moldovei va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, iar în celelalte regiuni vor predomina ploile. Se va depune polei, local în sud-est și izolat în restul teritoriului.

O alertă Cod galben anunță, luni între orele 10:00 – 22:00, în Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1700 de metri, ninsori și un strat nou de zăpadă. Temporar vântul va avea intensificări cu rafale ce vor depăși 60…70 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.

O altă alertă, tot Cod galben, anunță că, de luni ora 13:00 până marți ora 8:00, pentru cea mai mare parte a Moldovei, estul Transilvaniei și zona Carpaților Orientali, va ninge însemnat cantitativ, iar stratul de zăpadă nou depus local va fi consistent.

Ultima avertizare Cod galben, în vigoare de luni ora 17:00 – marți ora 8:00, în județele Buzău, Brăila, Vrancea, Galați și în cea mai mare parte a județului Tulcea precipitații slabe sub formă de ploaie și lapoviță, care local vor determina depuneri de polei.