Unul dintre cei mai faimoși antrenori și comentatori de televiziune din NFL, John Madden, a încetat din viață la vârsta de 85 de ani

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 29-12-2021 10:34

John Madden, care a devenit faimos în Liga profesionistă de fotbal nord-american (NFL) mai întâi ca antrenor al echipei Oakland Raiders şi apoi ca unul dintre cei mai populari comentatori de televiziune, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 85 de ani, informează agenţia EFE, citat de agerpres.

"Nu va mai exista niciodată un alt John Madden şi îi suntem veşnic recunoscători pentru ce a făcut pentru fotbalul american şi NFL", se arată într-un comunicat al comisarului ligii, Roger Goodell.

NFL, care a făcut anunţul privind decesul lui Madden, nu a detaliat cauzele morţii sale.

"Puţini oameni au însemnat atât de mult pentru creşterea şi popularitatea fotbalului american profesionist precum Madden, al cărui impact asupra sportului, atât pe teren cât şi în afara lui, a fost incomensurabil", se mai arată în comunicat.

Madden a devenit jucător profesionist în 1958, pentru Philadelphia Eagles, dar cariera sa sportivă a fost sistată de o gravă accidentare. Patru ani mai târziu, la vârsta de 26 de ani, el şi-a început cariera de antrenor, ca secund la echipa Allan Hancock College.

În 1967 a devenit antrenorul lui Oakland Raiders, cu care a disputat primul "Super Bowl". El a pregătit echipa din Oakland timp de zece sezoane şi a cucerit prestigiosul trofeu "Super Bowl" în 1976.

Ca antrenor, el nu a înregistrat nicio înfrângere, inclusiv în meciurile dinaintea sezonului.

În 1978, el s-a retras din activitate şi a devenit comentator sportiv, unul dintre cei mai populari din istoria NFL, iar în 2006 a fost inclus în celebra "Hall of Fame" a acestui sport.