Guvernul 'se îngrașă': 307 noi demnitari și consilieri vor putea fi angajați în ministere

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 30-12-2021 19:58
Actualizat: 30-12-2021 21:12

Guvernul Ciucă a adoptat, joi seară, hotărâri de organizare și funcționare a două ministere, numărul de posturi fiind suplimentat față de fostul minister care îngloba ambele domenii.

După formarea Guvernului PSD - PNL - UDMR, fostul minister al Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a fost „spart” în două ministere: Ministerului Antreprenoriatului și Turismului și Ministerului Economiei.

Fostul minister avea un număr maxim de 839 de posturi.

Cele două ministere formate prin scinderea acestuia vor avea cu 307 angajați în plus.

Hotărârea privind organizarea și funcționarea Ministerului Antreprenoriatului și Turismului prevede că „numărul maxim de posturi aprobat pentru aparatul propriu al ministerului este de 696 de posturi finanțate de la bugetul de stat, exclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetelor demnitarilor”, dintre care „123 de posturi sunt destinate pentru rețeaua de reprezentare externă”.

Hotărârea privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei prevede că „numărul maxim de posturi aprobat pentru aparatul propriu al ministerului este de 450 de posturi finanţate de la bugetul de stat, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetelor demnitarilor”.

În total, cele două noi ministere vor avea 1.146 de angajați.