Cuvântul pe care politicienii îl vor INTERZIS în România este folosit de Germania și Franța: Se mizează pe o Europă SUVERANĂ

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 31-12-2021 09:03

Şefa diplomaţiei germane a asigurat, vineri, Franţa de sprijinul său ferm în contextul în care autorităţile de la Paris urmează să preia de la 1 ianuarie preşedinţia prin rotaţie a Consiliului UE, şi a declarat că împărtăşeşte obiectivul de a ajunge la o Europă "mai suverană în lume", într-o declaraţie transmisă AFP.

"Prietenii noştri francezi pot conta pe sprijinul nostru din prima şi până în ultima zi pentru a pune bazele în UE: pentru o relansare economică durabilă, în lupta împotriva crizei climatice, în digitalizare şi pentru o Europă mai suverană în lume", a declarat Annalena Baerbock, scrie agerpres.ro.

Cu începere de la 1 ianuarie, Franţa, care succede Sloveniei, prezidează timp de şase luni Consiliul Uniunii Europene care reprezintă interesele celor 27 de state membre în faţa Comisiei Europene şi a Parlamentului European.

Pentru Baerbock, preşedinţia franceză constituie "o şansă importantă de care dorim să profităm împreună pentru a consolida Europa şi a o face capabilă să se ridice la provocările de mâine".

Germania şi Franţa, "în calitatea lor de cei mai apropiaţi prieteni din centrul Europei, au o responsabilitate specială pentru o Uniune Europeană unită, capabilă să acţioneze şi orientată către viitor", a adăugat ea.

Preşedinţia franceză a Consiliului UE coincide cu preşedinţia germană a G7 al celor mai puternice state ale lumii, care debutează tot la 1 ianuarie. Berlinul va găzdui între 26-28 iunie 2022, în Bavaria, un summit al liderilor G7.