Israelul a semnat un acord cu SUA pentru cumpărarea a 12 elicoptere CH-53K și a două avioane cisternă de tip Boeing KC-46, costurile ajungând la 2 mld de dolari

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 31-12-2021 10:59

Israelul a semnat un acord cu SUA pentru cumpărarea a 12 elicoptere CH-53K produse de Lockheed Martin Corp şi a două avioane cisternă de tip Boeing KC-46, a anunţat vineri Ministerul Apărării din Israel, apreciind costurile totale la circa 2 miliarde de dolari, transmite Reuters, citat de agerpres.

Acordul, semnat joi, face parte din modernizarea capacităţii forţelor aeriene ale Israelului şi include opţiunea de a cumpăra şase elicoptere suplimentare, se menţionează într-o declaraţie a ministerului.

Primele elicoptere ar urma să ajungă în Israel în 2026.

Generalul de brigadă Shimon Tsentsiper a declarat la postul de radio al armatei că avioanele cisternă nu vor fi livrate înainte de 2025.

Presa israeliană a speculat că avioanele cisternă ar putea fi cruciale pentru desfăşurarea de lovituri aeriene împotriva facilităţilor nucleare ale Iranului. Tsentsiper, care a precizat că în viitor armata israeliană ar putea viza să aibă în dotare patru astfel de avioane, a menţionat că actualele capacităţi de alimentare ale forţelor armate sunt suficiente pentru misiunile sale.